O SINGURĂ ALEGERE
ÎŢI HOTĂRĂŞTE PRIETENII
ÎŢI HOTĂRĂŞTE PRIETENII
O SINGURĂ ALEGERE
ÎŢI DEFINEŞTE IDEALURILE
ÎŢI DEFINEŞTE IDEALURILE
O SINGURĂ ALEGERE
ÎŢI DETERMINĂ CREDINŢA – PENTRU TOTDEAUNA
ÎŢI DETERMINĂ CREDINŢA – PENTRU TOTDEAUNA
O SINGURĂ ALEGERE
TE POATE TRANSFORMA RADICAL
TE POATE TRANSFORMA RADICAL
Într-un
Chicago distopic, oraşul în care trăieşte Beatrice Prior, societatea este
împărţită în cinci facţiuni, fiecare dintre ele cultivând o anumită virtute:
Candoarea (cei sinceri), Abnegaţia (cei altruişti), Neînfricarea (cei
curajoşi), Prietenia (cei paşnici) şi Erudiţia (cei inteligenţi). În fiecare
an, într-o zi anume, tinerii în vârstă de şaisprezece ani trebuie să-şi aleagă
facţiunea căreia îi vor fi devotaţi pentru tot restul vieţii. În ceea ce o
priveşte pe Beatrice, ea trebuie să hotărască dacă rămâne alături de părinţii
ei sau alege facţiunea care consideră că i se potriveşte cel mai bine. În cele
din urmă, alegerea pe care o face va surprinde pe toată lumea, inclusiv pe ea
însăşi.
În timpul iniţierii care urmează, marcată de o puternică rivalitate, Beatrice îşi ia un alt nume, Tris, şi se străduieşte să afle cine sunt cu adevărat prietenii ei şi, de asemenea, dacă o poveste de dragoste cu un băiat uneori fascinant, alteori enervant, îşi poate găsi locul în viaţa pe care ea şi-a ales-o. Dar Tris are un secret pe care l-a ascuns de toată lumea deoarece fusese prevenită că i-ar putea aduce moartea. Şi, pe măsură ce descoperă un conflict care ia treptat amploare, ameninţând să destrame societatea aparent perfectă în care trăieşte, află că secretul ei ar putea-o ajuta să-i salveze pe cei dragi… sau ar distruge-o.

Un
pasionant thriller distopic, din care nu lipsesc decizii majore, trădări
sfîşietoare, consecinţe uimitoare şi o neaşteptată poveste de dragoste.
Parerea mea:
Nu am cuvinte sa descriu aceasta carte! Minunata? Prea simplu. Excelenta? Prea putin. Extra-super-mega-ultra superba? Nu, nu indeajuns de mult!
Am auzit de la mai multe prietene ca aceasta carte merita citita! De obicei nu ma incred in ceea ce spun altii, dar de data aceasta le dau mare mare mare dreptate!
Cartea a fost la fel de buna ca si Jocurile Foamei, deci toti fanii trilogiei, sa incerce si "Divergent".
Va va impresiona fiecare capitol, si veti afla ceva important la fiecare pas.
Recunosc, am plans, dar am si ras, am fost socata, dar am si banuit unele lucruri pana la sfarsit.
Genul cartii nu poate fi definit: este o combinatie de dragoste cu actiune, aventura dar si comedie uneori.
Cartea este povestita din punctul de vedere a lui Tris, lucru care ma incanta.
Tris are 16 ani, par blond si este mica de statura. Toata lumea are acest "instinct" de a o proteja, cu toate ca ea nu are nevoie de protejare. E puternica, si poate trece peste toate greutatile sufletesti, dar nu numai.
Nu va pot spune nimic altceva, deoarece veti afla prea multe.
Deci in final, o recomand cu sufletul deschis, iar daca ar trebui sa ii acord o nota, aceasta ar fi 10000000000000000000000/10
2 comments:
Ma simt nasol ca nu am citit-o, toata lumea spune ca e amazing. Imi place recenzia ta - iti manifesti incantarea fata de o carte intr-un mod foarte dragut :).
Dee.
Hehe, multumesc mult de tot!
Post a Comment